Cuptorul ascultă sub plita-i încinsă
Un cântec de leagăn ce sfârâie-n jar,
Așteaptă o mână de mamă deprinsă
Să-mpartă-aluatul pe lemn de stejar.

Și eu mă tot legăn prin versuri tăcute
Când pâinea se coace prin coaja subțire,
Sub ciurul din cui stau gânduri cernute ,
Iar mama-mi frământă o nouă-amintire.

M-acopăr cu iarna din pagina goală,
Începe ninsoarea sub fulgi de cuvinte,
Stau versuri cuprinse de tainica boală,
Le-mbrac în cerneală, ca orice părinte.

Și-n turn îmi stă ceasul neliniștii mele,
În palmă îmi crește măseaua de minte,
Gonind de pe foaie cuvintele goale,
Îmi iese poemul ca ridul pe frunte.

Îmi iau două aripi făcute de mine,
Și-ți bat în fereastra ce nu mai există,
Mă judecă cerul că vin lângă tine,
Dar azi nu mai vreau să fii tristă.