despre felul în care te primesc
cu firul destinului să-mi coși gura în jurul unui adevăr
de care dinții mei de sticlă se tem
n-am să vorbesc
știu cât de casabilă e vorbirea
fără de vrere chiar ochiul și urechea abisului te poate vinde
înmulțindu-ți/ne talanții din pungă
limba mea sfidătoare a cojit toate merele ispitelor
semințele
s-au îngropat în ploi
zadarnic aștepți sub pom
să-mi capturezi pustiurile solzoase iubite

nu striga ecoului am trecut dincolo de mine să pot coborî în ocna
venelor tale
la târnăcop mi-am săpat galerii de iubire
am dinamitat pe linia roșie
a pulsului
gata să fac implozie în fiecare atingere
pe tipsie chipurile se mușcau sălbatic unul pe altul
numai trupul meu de salomee
își cerea lasciv
tributul

pentru imunizare am gustat otrăvurile până mi-a înverzit carnea
și unghiile au împădurit mutelor dureri
lut îndumnezeit
decojesc smerită valvele spațiului să te-aduc în tine
verși în izvoare șerpii de flăcări ai vrerilor
în fiecare bob de muștar rumenesc pe cărbunii cordului
credința
tu îneci mări la intersecția arterelor
unde-s eu când te-ascult doar pe tine ticăind sub piele
și limpezindu-te de munți în mine
ca o ambrozie

ochii din palmă cerșesc o tăcere a lucrurilor
a întâmplării de-a fi
să te îmbrace până la capătul timpului
în numele tatălui
și-a supunerii din oase crucificările sunt tainul zilnic
care-ți certifică eul
numele fiului
să-ți fie tendonul de infinit zdrobitor de ruine
duhul tău urzește culoarea în care totul adoarme ca o liniște nudă
trezirea e albă și se-ncarcă senină
cu focuri de gheață

altarul se poate spulbera gestul de-a vrea își ajunge
rotund să dispară

dintr-un măcel de ceruri din adâncuri țâșnește zidirea cea nouă

cioburi de vocale și-au legat
secunda lăuză
de noi unul

învoaltă și pură rostirea își face acordajul în zborul unui vultur