M-am statornicit de-aseară, undeva, în viața ta,
Stăteai ca un vis, pe coate și priveai îmbujorată,
În suspine dezmierdate și sub palma ce-mi ofta,
S-a trezit din noi poemul fericirii de-altădată.

Doar atuncea, înspirată de-o dorință-nnebunită,
Tu cu ochii-nchiși, iubire, și misterul dezgolit,
Iar mi-ai recitit instinctul în povestea dăruită
Reușind să-mi omori dragul visului nepotolit.

Noi ne-am prăvălit pe stele rănile atâtor ani,
Tremurând ca remușcarea sânilor ce îi descriu,
Ne stau gurile flămânde ca-ntr-o casă de orfani
Și-nsetate sorb furtuna inimii pe care-ți scriu.

Am trecut călcând porunci și-n înot adânca lege,
De cascada gurii lumii și aici, sub dinții grotei,
Unde au ascuns iubirea, m-ai încoronat ca rege,
Obosit, te-aleg regină, îmbătat de vinul poftei.

Legănâdu-te-adormim dezveliți pe-o rază albă,
Dragostea leagă perdeaua de o stea nerăsărită,
Undeva, ascunsă Luna, în fiori încă se scaldă
Și ne lasă-n dar tăcerea într-o cinste cuvenită.