De multe ori m-am spulberat,
provocat de libertatea mea de a alege
și de acel altfel de a fi,
ca un tren fără pasageri
dornic și curios să deraieze
într-un anume peisaj neafiliat rutinei.
Am urme de reparații mici și mari,
dar încă mai străbat printre visele
care-mi răsar, când nu-ți văd ochii
și sunt ca o locomotivă oarbă,
cu frânele obosite și neliniștite.
Te caut printre coclaurile gândurilor
și fluier a pagubă la intersecția
unor amintiri, spre ultimul depou,
fără întrebări ruginite.