Adevărul și singurătatea s-au invitat
în muzeul sufletului,
pentru că oricine are un astfel de muzeu.
Le-am prezentat sala cu portretele
pictate de iluștii mei maeștri
admirația și iubirea,
(am și câteva mai sinistre, semnate ghinion),
apoi, în sala peisajelor unde
privirea a adunat prea multe,
până în tavanul memoriei.
Am trecut repede prin sala
cu obiecte decorative, prin bibliotecă,
prin sala sunetelor armonioase
și prin cea a icoanelor de familie,
la care, cu tristețe, și acum mă rog.
Sala cu intimități era încuiată.
În sala întâmplărilor trăite
era forfotă mare și am evitat-o.
Le-am spus că în subsol și pod
ar mai fi câte ceva de vizitat,
depozitate de genetica mea,
dar nici eu nu prea am acces.
Când ai venit tu, singurătatea a plecat,
a rămas doar adevărul, la o cafea,
să ne spună impresii despre ziua de azi,