este o iluzie, băiete

tu știi cât de mult doream la început
să ne păstrăm în priviri tinerețea inocența
glasul acela pițigăiat al valorilor
pe jumătate umplute cu cer
acum toate sunt umplute cu aer iar în noi cerul
construiește cetăți de iluzii
face schimb de lopățele cu pământul
pământul îi oferă nisip cerul oferă aer
și toate visele noastre pentru a le putea transforma
în rădăcini

sunt curioasă, băiete
ce fel de copaci vor ieși
poate pomi poate copaci pur și simplu
poate stejari și brazi peste care trec indiferenți vulturii
pentru că prin ei
păsările nu se văd se aud
se ascultă se păstrează în taină
foșnetul deschiderii aripilor
la fel ca la noi, băiete, la fel ca la noi

pe o bancă în parcul cu sălcii plângătoare
numai amurgul visează prin ochii celor doi
douăzeci și șase de ani au ținut palmele strânse
ca într-o amforă aerul răzbate către cer
răsfiră visele nevoile și iertările
un stol de păsări înconjoară crucea bisericii
lacul așteaptă iarna
până atunci clipește soarele prin el
apoi luna
apoi noaptea lasă somnul adânc al blocurilor
să păzească locul de tăietorii de aripi

Anne Marie Bejliu, 17 octombrie 2017