Munții

M-aș vrea asemeni cu-acei munți ce-n zare,
pe când în văi dogorile se-abat,
își suie piscul lor încununat
de ghețuri pure și strălucitoare.

În taina lor cea albă nu străbat
oloage păsări, guri gâlcevitoare.
Când jos în vale asfințitul moare
ei încă stau cu creștetul nimbat.

Așa, într-o severă frumusețe,
necunoscând iubire ori tristețe,
grei, neclintiți sub bolțile splendorii,

înfruntă fulgere și veșnicii.
Dar uneori pe praguri albăstrii
îi cerceteaza vulturii si norii.