Ploaia asta rebegită
plină e de gloanțe oarbe,
polifonice bătăi
în ferestrele stresate
și-n timpanul nopții mele,
de-mi ies nervii la paradă
pe tavan și pe pereți.
Număr jumătăți de oră,
sunt proțap pe rotisor,
patul mi-e grătarul stins
de la ploaia rebegită,
de la clima răzvrătită.
Vegetalul altruism
îl asmult în invective
norului prea zăbovit,
cotropit de insomnia
vinovată și barbară.
Ploaia-mi linge pofticioasă
geamurile prăfuite
și-mi adaugă suspinul
că-s doar eu aici cu mine.