De la atâtea zile fără descendenți
și văduve de daruri și sens,
la care le-am făcut parastase,
mi s-au îmbătat virtuțile,
vociferează și horesc hormonal.
Mama lor de vicioase păgâne,
chiriașe în structura mea,
îmbătrânite în rele!
Ne știm bine de ani și ani,
așa că mi-e greu să le gonesc.
Avem și multe amintiri comune
prăfuite în podul cu neuroni.
Păi, ce să fac dacă,lângă mine,
atâtea zile își dau duhul
singure, fecioare curate de păcate !?
Chiar n-am de ce să le pomenesc,
dar zic și eu:
Doamne, ia-le la tine că mie
nu mi-au fost de folos!
Norocul meu că mai am loc
în crematoriul memoriei,
în columbarul fără numele zilelor.
Nu mă costă să uit de ele,
dar virtuțile bestiale mă ceartă
că nu am profitat de ele,
îmi agită hormonii
și-mi strigă că o să mor de prost.
Vino și tu mai des pe la mine
și calmează-le, măcar cu promisiuni.