Îmi pare că îmi spuneai mai ieri despre toate acele frici ale tale că spaima ta mare ar fi fost ieșirea prin cer ca printr-o pâine neagră plină cu stele prin care am fi trecut doar dacă am fi rămas pe una din ele poate pe cea mai măruntă din ele, ca mărul. Dar nu. Pe cer nu rămâi. Apoi, nu există nicio ieșire din cer sau prin cer cerurile nu sunt ale oamenilor ci ale zeilor oamenii doar le visează uneori când zeii adorm și desigur
dragostea se naște pe pământ
când îngeri
nu
mai
sunt
Poate într-una din zile pâlnie va fi cerul
îngeri nu vor mai fi dumnezeu va însemna un somn adânc din ce în ce mai adânc
cu ceruri de somn
fără
rost
doar pământul
atins de zefir
se va face subit cerul cerului
și
dragostea va alege la întâmplare doi oameni și se va face din ei albastrul cerului nou și luna și pâinea neagră din nou pe care se vor alege stelele
cele noi.
poate dumneavoastră domnule sunteți prea obosit
și atunci
nu se vor mai trece zilele omului prin ciur nici nopțile lui
se va opri în cer judecata
pământul se va înclina din ce în ce mai mult, va ieși de sub degetele cele bune ale domnului
forțat de o reverberație amară
din ce în ce mai amară
subit
elipsa se va transforma deodată în ceva altceva amenințător
și totul va fi din nou un mare nimic
și atunci zadarnic om căuta ieșirea prin cer care nu aparține de fapt nimănui
nici măcar lui dumnezeu
și atunci femeia mea te vei ridica de pe pământul oaselor tale
te vei face din nou stea și vei picura de acolo
o sămânță care se va face copac
și bărbatul tău cu care te vei iubi
se va despărți de atât de multă iubire în două pentru că tu nu ai bărbat și ești singura zăludă de floare ghimpată cu care ai zgâriat copacul acela pe care eu nu l-am văzut.
Pentru că din femeie se face de fapt totul
ea este începutul și pentru ea plâng eu de la începutul tuturor copacilor mei
cerul este
pâinea din care ea a mușcat
și bărbatul ei
nu știu cum se numea
de nu l-am văzut.
îmi pare că odată cerul se va unge cu o mare durere
și eu nu o să văd din acestea nimic.
Totul va adormi și de pildă fata cu piersici nu va ști dacă și-a lăsat coșul unde trebuie
din nou și din nou, nu va mai râmâne nimic, iar piersicile ei se vor face pulbere fină
omul cel vechi
nu va mai fi
și nici nu ar ști despre viitor
Iar omul cel nou nu va ști despre ceea din vechi absolut nimic.


Omule, unde se duc razele în foamea cea mare,
și ce râmâne din noi?