M-am fumat destul, cu și fără filtru,
la ce a inspirat prin mine
anguasat momentul libertin,
de-mi tușesc gânurile intoxicate
de mahorca existenței.
Întruchipez viciul vieții viciate
și lăcrimez prezent excitat oniric,
viclean cu mine însumi,
nedespărțit de comedia crizelor
care mă împușcă în câmp deschis.
Condamnat să mai rezist,
n-am răni, pentru că sunt fum
respirat de peisajul istoriei
îmbătrânită și de tarele mele.
Scot rotocoale de rugăciuni,
dar mi le fură minutul nefast,
sau mi le împrăștie despărțirile
știutoare de blestemul meu.
Trecutul nu m-a iubit,
infidel, distant și blazat,
scandalagiu cu prezentul,
răzbunător pe el și pe mine.
Lustruiesc periferic tava oxidată,
gravată cu erori afumate
și mă dăruiesc răscopt și tranșat,
cui mai e foame de eul meu
condimentat cu iluzii civile.