Rătăcind, plutește-un nor peste timpul împietrit,
În etern să își găsească tot ce-n vis a vindecat,
Când era doar val de mare soarele l-a decojit,
Ridicându-l ca un fum cu pământ amestecat.

Muntele-mbrăcat în preot lasă porțile căinței
Să decidă cine intră să-și termine căutarea,
Clopotele-mi bat în gușa păsării făgăduinței
Și-n biserica de frunze se aprinde iar, iertarea.

Lupii cu labele linse par o haită de călugări
Cu mătănii reci la gât, grele lanțuri de paradă
Și înghesuiți la usă, nemișcați ca niște bulgări
Din noroiul de sub unghii al copiilor de stradă.

Lâng-altar, cutia milei stă ca pagina ascunsă,
Cu argint se scriu poeme recitate de oracol,
Ghemuită, o icoană parc-ar fi salcia plânsă
De pe locul mamei gol și-i recită un miracol.

Îngerii se dau în leagăn, sus pe ramurile crucii,
Iarba-mi lasă să ajungă caravana de izvoare
Ce aduce apa sfântă scursă din ochii bunicii,
Muntele-n căușul palmei o așează la culcare.

Vom avea gurile dulci de ne-o săruta iertarea
Cu un roi de miere caldă de la cei ce-au inviat,
Cerul e împărtășit, versul își schimbă culoarea,
Ochii-s inălțați spre cer, Dumnezeu a-ntârziat.