era lumina parcă mai măruntă,
de mine picurai indiferențe
căci șoapta îmi era-mbrăcată-n zdrențe
și o zidire de infern mă-nfruntă.

tristeți de drag se-abat în coerențe
și noaptea sta în alb, mireasă-n nuntă
aveau și munții fruntea-n cer căruntă
și plină de-ale-abisului esențe.

iar clipele erau prin timp ca puncte,
sub cete de tăcere te-nfiori
o nemurire-n lacrimi o măsori,
ne îmbătam cu viață-n căi defuncte.

și păsări așteptând, ca să ne ierte
în cărți de-a fi mai iscăleam coperte.