agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2018-06-02 | |
am fost și eu cândva în Agora. mi-am însoțit maestrul
în căutare de rune și semne. noaptea îl rezemam din priviri. se înverșuna diafan să găsească ființele vii. țin minte - cuvintele se mișcau în eter transformându-se în păsări cu aripi de hârtie. existau și flori de mandarini și toate alergau alergau după mine într-un cerc nevăzut pe pământ, argintiu iar lumea se prefăcea într-un câmp de profundă insomnie. îmi amintesc că am trecut de primele porți. de încordare și din prea multă emoție mi-am pierdut respirația într-un moment de beție. maestrul tăcut a scos un fluier de os străveziu mistuind în acorduri metafizice subtilitatea celui mai de temut semizeu, gândul înrămat în propria lui hemoragie. nu am îndrăznit să rostesc un cuvânt. straiele vechi au fost aruncate cu iuțimea focului frust dezlegând astfel pactul de sânge, fâșie cu fâșie. am înțeles că a fost acceptat. i se îngăduia să continue mersul tăcut spre această magie. ca simbol surâsul și lumina ochilor au fost pecetluite ca produse fără regret. un joc de strategie. o altfel de chiromanție. înaintam pe cale tăcuți fără să știm că au început să ne crească aripi de o culoare alb cenușie. sus muntele, jos apa de izvor la răscruce cumpăna tinereții, câteodată un imens carusel fără oprire. îmi fremătau nările mă furnicau degetele mâinilor, mă simțeam captiv încă de la începutul subtilului joc abuzat de profundul înțeles al ațelor care îmi coordonau mișcările din inerție. la orizont s-au adunat toți norii deodată aidoma unor degete lungi lovind despărțitoare rotocoale de plumb și corăbii de fum. maestrul se ruga asudând cu lacrimi de sânge. cătă măreție în valea pustie. am înțeles că norii din această poveste nu ploaia aduc ci ”cohorte” de gânduri livrate pe-ascuns altele decât cela care au fost arse din temelie. mirosul pământului, electricii sori. mintea mea percepea pe rând o altă dimensiune, o altă călătorie privind da la distanță lumea răsturnată pe jos se pierdea în adânc scufundându-se din ce în ce mai mult în frunzele putrede ale propriei condamnări la gândire. la răscruce, maestrul a schimbat un salut în tăcere cu vântul ascultând cum susură, ca o melodie a eternității apa din fântâna plină de energie. resemnat și-a întors privirea spre mine zicând „e timpul e timpul pentru o nouă alchimie”. trupul diafan i-a fost cuprins de un vârtej de lumină mulțimea de ființe vii l-au cuprins înadins sorbindu-l ca și cum ar fi sorbit o ceașcă de ceai în grădină la o oră târzie. pe pământ stoluri de păsări zăceau cu aripa frântă. le-am furat tremurând, ascunzându-le între coastele inimii ce au devenit fără să vreau de hârtie. peste câmp pe o creastă a unui vârtej de lumină, ființele vii dănțuiau în jurul mirelui prinzându-i în cunună flori de mandarini. lângă el o făptură divină. se numea poezie... am fost și eu cândva pe Agora. mi-am însoțit maestrul în căutare de rune și semne. din când în când se prăbușea diafan. ca un semn prea tăcut ca un sunet de pasăre dintr-o altă galaxie.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate