De unde să încep o poveste care nu are început?
O poveste născută poate o dată cu prima suflare de viață în plămânii stângaci,
cu milioane de culori ninse pe retina fragedă,
cu laptele cald între buzele moi?
Atunci am înțeles, deși nu am putut concepe asta în cuvinte,
că sunt iubit.

Sau să încep povestea de la prima jucărie zburătoare numită de mine simplu "elicopter"
pe care o lansam de la etajul doi al blocului pentru ca apoi să cobor într-o suflare
să o pot regăsi intactă între mărăcinii de la marginea drumului?
În acele clipe de nebunie epuizantă am înțeles că sunt iubit.

Sau mai bine încep de la examenul acela de maturitate,
numit simplu de colegi: bac,
unde nu împlinisem vârsta majoratului dar mi se cerea să fiu matur?
și eu nu știam dacă pot să fac asta
dar îmi aduc aminte de prezența aceea din jurul meu, nevăzută,
dătătoare de o pace lăuntrică
care m-a făcut să fiu stăpân pe mine
și să înțeleg oare pentru a câta oară că nu sunt singur,
că sunt iubit.

Dar nu, acum știu
cred că totuși am să încep povestea vorbindu-vă de acei ochi închiși la culoare
care atunci când mă priveau mă făceau să simt că mă nasc pentru a doua oară ,
acei ochi calzi pe care îi văd și azi ,
culcați seară de seară pe perna moale din dreapta inimii mele.
Și atunci ca și acum mă simt iubit.

... de la un ou dăruit cu iubire, as putea continua povestea,
de la o roșie coaptă din prima recoltă primită în dar,
de la doi ochi de bufniță și o coadă vărgată,
de la o îmbrățișare vindecătoare când nori gri îmi tulburau privirea,
de la toate acestea am primit și primesc iubirea zi de zi.

Și totuși, povestea mea nu este despre câtă iubire am primit sau primesc
ci este ... mai degrabă un angajament
către toți
către toate
dar mai ales către adierea aceea caldă și plină de pace
un angajament de recunoștință bunătate și iubire
întoarsă de mine înmiit,
un angajament din interior (inside)
către tot ceea ce definește exteriorul.

Sunt imperfect dar pot ciopli imperfecțiunea mea cu iubire.


25 iunie 2018
Curtici