agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2018-07-31 | | Ipostaza I întotdeauna fusese curios în privința direcției pe care grupul avea să o urmeze… curiozitatea- o nerăbdare copilărească alimentându-i frisoanele de ură și pesimism. depindem de noi înșine, își spunea și i se părea o normalitate să devină nesociabil în mod sistematic. pe ce alt drum al desăvârșirii putea să apuce? ningea de câteva zile iar liniștea se răsucea deasupra ca într-un spectacol din cirque du soleil “o inimă de om și-n clopot bate” își spunea amintindu-și de îndepărtatele ședințe de partid. Dacă aș pleca ar fi pentru că… am nevoie de tine numai lângă tine reușesc să mă controlez să fiu un spectacol plăcut vederii cu gesturi miniaturale gata să devoreze totul. un bărbat ce are în somn coșmaruri de copil o fetișcană care se vede în oglindă femeie. trebuie să urmăresc lupta de la distanță. de asta plec, de asta imi las corpul în urmă – o ofrandă tuturor luptătorilor din trib Ipostaza 2 aruncă o privire înăuntru și spune-mi dacă morții ar fi sfetnici mai buni decât viii! vei spune că sunt o ființă incompletă alungită pe masa de lemn din bucătărie fără vreo influență asupra marilor gânditori. uite, membrii grupului aprobă din cap ușor, ușor ne vom câștiga locul în comunitate și vei vedea că toate se leagă fără manifestări de brutalitate fără nebunia unei urechi obosite intrigate de brusca liniște din atelier. Chemarea. Ipostaza 3 se spune că doar sufletul ne poate da contur. lucrurile nu au nevoie de cuvinte, trupurile de echilibru. cu o simplă vorbă poți da lespedea la o parte. cheamă-mă… voi veni spre tine când timpul nu ne va mai spune nimic și singura fărădelege va fi nesomnul nostru. până atunci îmi voi aștepta începutul ca pe o trăsură ce plutește deasupra orașului. Membrii grupului nu cred în superstiții în ochii tăi răsare cel mai bine soarele și anotimpurile sunt niște femei ce îți ies în cale cu găleata plină membrii grupului nu cred în superstiții chipul lor mângâie pânza neagră // căptușeala cea din carne imaginile acestea pot deturna orice ceremonie de asta nu ni se permite să fim sincere, ci doar să pendulăm în haosul discret al propriei memorii. ne e dor de o orgie a adevărului tatuat de lucrători cu nume de astre, de marii poeți ai secolului trecut, de femeile ascunse după perdea. dacă voi reuși să plec toate simbolurile se vor desface și eternitatea va fi una comună. Ipostaza 4 aici nu voi găsi soluția. suspinul fiecărui membru al grupului e într-un idiom necunoscut. somnul - iată dezideratul suprem voi rămâne albă imaculată fără să mă poți avea fragilă ca o păpușă de porțelan dar plină de mister forțându-te să explorezi noi teritorii, să mergi până la capătul lumii, să faci față batjocurii cu un zâmbet artificial ca un experiment de laborator e frig, să mergem!…mă vei implora Tonul acesta confesiv mai presus de toate zvonurile e imaginea brutală a realității. poți mâna toate hergheliile la mine în suflet. va rămâne la fel de gol, iar tonul acesta confesiv îi va face pe membrii grupului să râdă fără îndoială, vocea din depărtare este a ta. simt încercarea de a te smulge de sub puterea ucigătoare a grupului, lemnul uscat și mirosul înecăcios cu care ne-am obișnuit, senzația că cineva e mereu în spate. mâine oamenii te vor găsi pe stradă la aceeași oră recitând versurile preferate hrănindu-te cu același set de convenții. Vino cu noi, afară ninge! Ipostaza 5 “eu am destule probleme cu membrii grupului” îmi ziceai cu vocea aceea de elegiac demodat. am văzut munții și luna bântuind deasupra lor. nimic nu mă sperie, nimic nu mă încîntă. sunt rece ca interiorul unei țevi de metal. am chiar același gust. ca orașul nostru ce refuză picăturile de ploaie sau un trubadur ce simplifică versurile. vino cu noi, afară ninge! femeile pregătesc scuturile pentru lupta de mâine. se întâmplă lucruri mărețe în universul acesta mărunt. vino cu noi, afară ninge! ziua de mâine va fi un slalom printre secunde extrem de periculoase. vom mușca din nimbul martirilor ca dintr-o bucată de pâine. vino cu noi, afară ninge! Revolta membrii grupului se simt bine doar în oraș. în alt mediu sunt nesuferiți abuzivi ca un joc estetic forțat. un regiment de bizoni ce nu respectă nicio regulă. putem porni împreună vânătoarea. e ceață, săgețile sunt ascuțite, toate ritualurile ne dau dreptate. avem nevoie de un război cu noi înșine, de o piatră aruncată în oglindă și lumânări aprinse în cinstea celor căzuți. toate acestea sunt deosebit de frumoase un vaiet lung și sfâșietor va fi refrenul victoriei noastre. să pornim, să primim în piept roadele nesupunerii pentru care ne-am antrenat întreaga viață. Asta e totul. Ipostaza finală am fost în grupul marilor visători, ne-am obișnuit să ordonăm viața celorlalți răsucindu-ne mai întâi în interior în căutarea unui simbol profund să ne justifice actele. din noi se înalță acum fire de iarbă și cuvinte de o rotunjime stranie. toți se înclină în fața unei cete vegetale fără aspecte dramatice. sinceritatea pusă pe lama cuțitului. cuvinte de despărțire și o furie injectând ochii celor tineri. asta e totul, suntem prea obosiți să mai spunem ceva. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate