S-a întors lumea pe dos,
Omul cu suflet frumos,
Tot mai rar îl întâlnești,
Prea puține o să găsești,
Să nu fie cumpărate,
Pierdute sau amanetate.
Cu mici, cu mari deopotrivă
Oameni cu inima decorativă,
Fac umbră marelui pământ
Ca într-un uriaș mormânt.
De le dai îți sunt ca frații,
De le ceri, cere la alții
De le arăți îți faci dușmani,
De sunt jos se dau sărmani.
Dacă-s sus să nu îndrăznești,
Nici măcar să le vorbești,
Ești prea mic să intri-n horă,
Nu ai vorba lor sonoră.
Nu le pasă ce e mâine,
De au azi pe masă pâine,
De-ar ieși bani din lenevie,
S-ar întrece-n bogăție.
Pentru tot ce zace-n lume,
În filme și prin albume,
Se cuvine să amintim,
Cum încet, încet revin
Gesturile de maimuță,
Dolofană sau slăbuță.
Că deh, pare încă să se vadă
Deși au căzut și o să mai cadă
Multe suflete-n noroi,
Mai sunt și oameni în război,
Cu aceste noi primate.
Oameni care nu se dau în spate,
Când sacul se face greu,
Cei cu teamă în Dumnezeu,
Cei cu sufletul frumos,
Cei cu glasul mlădios,
Acei oameni ce împart
Cu bucate și cu sfat.
Dar sunt rari și izolați,
De cei mulți, tot mai spurcați.

S-a întors lumea pe dos,
Omul acela grațios,
Tot mai rar îl întâlnești.
Să nu crezi tot ce citești,
Mulți sunt cei ce dau din gură,
Fără pic de învățătură,
Fără pic de demnitate,
Critică pe toți, pe toate.
Fac reclamă la ce pot,
Chiar de-i viu sau de e mort,
Doar să audă cum îi cheamă,
Mult râvnitul glas de faimă.
Vorba marelui poet,
Toate vin și toate trec,
Însă-i greu să râmâi rece
Când vezi omul cum petrece
Și își face un rost în viață,
Din a pune măști pe față.
Unii o fac deliberat,
Alții căzînd în păcat,
Cu toții se cred actori,
Uitînd că sunt trecători.
Dar sceneta-i de doi lei,
Nu-i pentru fioroșii zmei,
N-ai să-i vezi satisfăcuți,
Că deh, ei au fost născuți
Să se ridice doborînd,
Doar talentul nu stă la rând.
"Iartă-mă să pot să te iert,
Spune-mi ce să te întreb!"
Serios, atât puteți, doar atât
Ce naiba-i cu acest pământ?
Cartea ați înstrăinat,
Numele Domnului în deșert ați luat,
Rău aproapelui ați săvârșit
Și averea i-ați râvnit.
Nu-i lege scrisă și nescrisă,
De mâinile voastre să nu fie ucisă.
Încotro această lume?!
La urmași cum le veți spune,
Că ați distrus din temelii,
Lumea bătrânilor copii.
Iară voi, oameni frumoși
Fiți mai mulți, mai curajoși !

S-a întors lumea pe dos,
De-aș pune-o cu capu' în jos,
Să o scutur de iubire,
M-aș ascunde de rușine,
Să văd cum s-a înrăit.
Parcă dragostea a murit.
Era altfel cândva...
Nimic nu era, fără ea.
În jurul ei ne învârteam,
Iar dacă o pierdeam,
Cu atâta ușurință, în alte brațe
Nu am fi zărit speranțe.
Parcă luptam în război,
Niciodată nu am fi dat înapoi
Și goi ne-am fi simțit
De dragostea ar fi murit.
Astăzi tot mai des trădați,
Iubirea vă e teamă să arătați,
În vorbe murdare o îmbrăcați,
O vindeți și o cumpărați.
S-a întors lumea pe dos,
Cel urât e acum frumos,
Prostul a ajuns deștept,
Iar guralivul e înțelept.
Bârfitorii-s ascultați,
Talentații-s ignorați,
Bisericile sunt înălțate
Pentru marile păcate.
Hoțul e invidiat,
Bătrânul e abandonat,
Copilul e considerat bufon
Dacă n-are telefon.
S-a întors lumea pe dos
Și mi-e teamă că ce a fost,
Au rămas doar amintiri.
Sau slăbitele zvâcniri
Ale unui mare istoric
Ori ale vreunui melancolic.