Din Africa, vaporul cu fiare-nchise-n cuște
Spre-a fi vândute-n circuri, l-a prins pe drum furtuna
Și s-a izbit de-o stâncă, săltat de valuri bruște:
Tot ce-a fost vieți, pierise - afară doar de una...

O cușcă sfărâmată, un leu avea în ea;
Ud și lovit, fusese brusc aruncat pe-o plajă.
Buimac, cu multă teamă, leul în jur privea:
Nimic nu înțelege și sta pleoștit: e-o vrajă?

Țărm alb e tot ce vede, iar cerul e alt cer...
Un tremur îl cuprinse când începu ninsoarea -
Și-atunci răcni deodată, de-uimire și de ger.
El nu știa ce-i iarna și-ar vrea să sta sub soare.

Mereu afla că jungla întreagă se-nfioară
Când răcnetu-i se-aude-n ecou poruncitor
Și se mira că vocea-i atât de-autoritară
Aici suna în golurl, pe-un frig îngrozitor...

Zăpada-l zăpăcise și rău l-a speriat
Dar țara unde-ajunse nicicum n-a fost pustie,
Căci, auzindu-i glasul, pe loc s-au adunat
Șacali, coioți și vulturi, și corbi cu lăcomie...

De geaba crunt răcnise! - veniră fără frică.
Ba, haita-aceea-ntreagă l-a tăbărât turbată:
Pe leu săriră-n grabă la ochi, la gât și-n chică,
Iar geru-i înghețase din trup puterea toată.

Aici supremul domn pe-orice sălbăticiune
N-avea nici pic de vlagă, mai slab decât o muscă...
Umplut de sânge, leul căta o văgăune
Și-ar prefera săracul să se întoarcă-n cușcă!

Prin zgâlțâiri de friguri, târându-se din loc,
Abia scăpă cu viață zărind o groapă lată,
Pitită după tufe - biet leu fără noroc -
Și-n mărăcini se-ascunse, sub neaua înghețată...

Deci leul este rege unde sunt veri eterne,
Domnind peste savane unde respectu-i lege.
Și tu ești leu pe unde cultura e-n guverne:
Omul cel cult primește respect precum un rege!

Dar de trăiești în țara cu guvernanți inculți,
Al căror țel e-averea și jaful la grămadă,
Omu-nțelept, savantul, cei harnici și desculți,
Chiar de-s cinstiți, au soarta ca leul sub zăpadă.