de la vârsta de 15 ani colecționez
viziuni am ca hildegard von bingen
un demon personal negru/ ponegru/
șarpe de dudău/ șteblă de spin rău
mi-a intrat sub piele până în plămâni
îl aud cum mușcă din cuvinte și scuipă
oasele pe jos lumina arzândă nu îl mai
vânează apa sfințită nu îl mai impre
sionează nu îl mai sperie nici caii
apocalipsei care îmi nechează pe piept
pe la 7 dimineața când să-mi beau ca
feaua demonul își aprinde un pall mall
și sorbind din ceașca mea începe a scrie
versuri despre marea lui iubire pentru
un sucub ei și uite așa în camera mea de
cămin țigările se fumează singure cărțile
se scriu singure și mereu apar pe pereți
întrebări pe care eu nu mi le pun de ce
au oamenii aripile pe dinăuntru de ce
umbra lor nu merge în mâini treptat ne-am
obișnuit unul cu altul el nu mai poate
adormi fără să-i citesc din doctor faustus
eu fără să îmi arate cum se bea stalinskaya
până ce pământul se învârte în sensul opus
am ajuns de nedespărțit iar de când și-a
lăsat mustață și plete lumea ne confundă
și strigă după mine pe stradă uite umbra
lui cărtărescu cum umblă în mâini