agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2019-02-07 | | Înscris în bibliotecă de Maria Elena Chindea Luna era o frunză galbenă, în grădina unui cer dureros. Plopii fluturau zarea, ca pe un steag, pentru sfârșit de luptă. Îmi simțeam viața, cu pădurea și cu toamna, ruptă, și pașii răsunau în amintire, ca pe un drum pietruit și ros. Mâhnirea mea căzuse – vestmânt prea greu – în noroi. Voiam liniștea, ca un cerșetor, un ban care să-l aline. Departe, un trecut sfâșietor mă chema înapoi, și țipătul unei fabrici își revărsase toată deznădejdea în mine. Până când va târî sufletul mantaua mâhnirilor sfâșiate? Din despletirea nopților, nicio răsărire nu rămâne. Păsările tristeții mă ciugulesc ca pe-o bucată de pâine, și-mi văd, sub roțile deșertăciunii, nădejdile zdrobite toate, toate. Peste acestea, dacă mâna ta și-ar fi cernut ninsoarea ei de clopoțel alb, ar fi tresărit poate, prin ceață, o bucurie demult pierdută. Plânsul pomilor ar fi fost atunci bani de aur dăruiți amintirii, și-aș fi simțit cum seara, cu buzele ei moi, întreg sufletul mi-l mângâie și mi-l sărută.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate