când soarta mă zidește în cuvânt
găsesc adăpost în vis efemer
cu pereți de paie și pământ
cu acoperiș de albastru cer.

da iubesc viața fără pic de rezervă
izvorul poetic mă umple fântână
am ambiții mari sunt plină de vervă
pe-un romantism sensibil sunt stăpână.

mă transfigurează chemări de smarald
cerul mă întărește cu iubiri enorme
noaptea mă îmbracă în mătăsos fald
doruri din adâncuri capătă noi forme.

dependentă de cuvânt ca un herald
idei de lumină se leagă de norme.