... în anotimpul zilelor scurte
când lumina zilei dispare
ca după șuieratul unei împușcături
am găsit o mână cu vinișoare și tendoane
subțiri, întinse ca nailonul de pescuit,
numai pe jumătate eram uitându-mă
la mesteceni, la cafenele, la câmpuri,
când încet ai venit din orașul tău
de pe dealurile mici, cu sâni mici
și n-a mai fost nevoie să privesc în sus,
doar ochii tăi zâmbind mari ca ochii vrăbiilor
zâmbind mari, totul potrivit perfect
să se lipească unde corpul meu are mici golfuri,
mâine, poimâine, vineri, pe 19, 28, în iulie
aveam deja un timp definit, așa existam
începeam să practic felul acela de a iubi
după ce în atâția ani de singuratate
făcusem o listă a tandreții, a purtărilor
după ce repetasem în oglindă cum ar trebui
dragostea să fie, micile frici
vor păli se vor usca, vântul le va lua,
și chiar dacă poemele mele de dragoste
vor povesti mai mult și mai rar,
asta va fi numai o melodie a noastră,
cum viața ne va fi, ca parfumurile calde de copii,
dragostea îndelung răbdătoare.