Încercând să-mi mențin ritmul alambicat
într-un nou eșalon, de noi rime, constat
cum sunt executat pe eșafod de mulțime.

Ritmul melancolic îmi tremură cadențat
încercând fragmentat să exprime o rimă
eponimă-ntr-al vieții, neofit, rezidențiat.

Sunt nebun, după nebunul tău vers
șî-ncercând să scot nebunia din mine,
am dat brusc, fulgerător, peste tine

Acuză-mă! Că-mi ard tălpile nestinse de dor
de dragul tălpilor tale arzând înflăcărat.
Acuză-mă! Că-mi leg amarul, de amarul tău
Măcar acum, să se vadă iubrea din tine...
poezie.