agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ sunt în corpul meu
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2020-01-20 | |
Psyche avea, probabil, dreptate, când spunea
Că Uneori, gândurile sunt lanțuri Din care Trebuie să Scoți, nevătămată, inima Și să le lași să lucreze; Mintea! ...Mintea! Cândva credeam că dragostea este o pasăre între doi oameni, Totul este o mare durere și un bonus pentru oasele mele, care s-au înecat; Îmi spuneam că inima, cu aripa ei, a bărbatului nevinovat, este ușoară, cu pene, Iluzii Cât un fel de strigoi de sub lampa ce pâlpâie, încă, M-a ucis, cu aripa lui, și, acum, nu mai cred; Lampioanele sunt, toate, aprinse, între nord și sud există doar o lumină de lampă Și mult praf; Pentru că ea nu mai crede în dragoste Și oasele ei sunt moi Aproape casante; Negura a intrat în baracă; Lămpile luminează, toate, conștiința femeii, M-a trezit bine, și m-a săpunit, căci dragoste nu există pe nicăieri Dar femeia, cu aripa ei, umple cu narcise lacul în care m-am înecat Pentru că m-am înșelat, am pornit apa de la duș, era dulce, avea gust de caise și de sânge Până când m-am despărțit de bărbat; În cadă, sub apa care încă ar fi curs, Florile au murit de mult, și narcisele nu mai sunt, Pentru că așa este floarea, nu există, din spuma sângelui meu nu poate crește o floare. Este doar apa care curge nevinovată În timp ce pumnalele cad Cu zgomot În apă; Îți iei De la supermarket kilogramul de pește și te îneci cu el, cu argintul din el, Este o vreme de piersică, parcă ninsoarea miroase a piersici și ți-e milă pentru peștele pe care L-ai salvat Îți înoată, undeva, drept în inimă, și te bucuri Nu mai poți; Iar Pentru caise și piersici, Soarele lăsa o umbră ciudată și neagră, peste livadă, în vara de acum zece ani Coșurile de răchită sunt pline, pe undeva, de flori și de dragoste, Și eram frumoasă, ca floarea, Cineva a dat drumul la duș, și apa curge, întruna, Cândva, credeam că dragostea este ca păsările, că este nemuritoare, În cadă, sub apa care încă ar fi curs, narcisele nu mai sunt Și pădurile sunt pline de trubaduri Care își pregătesc ghitarele pentru focul cel mare; E mai bine să fii devorat de un vierme, Totuși, mie să îmi dați drumul pe-o luntre măruntă, ca să uit, ca un înger, de felul ritualului; În focul pe care l-au aprins ei, m-am ascuns, pentru că apă nu mai e pe nicăieri Ca să îmi spele din plâns, ca să mi-l săpunească bine, Unde este luntrea mea?, te întreb și te strig Unde este, mamă, luntrea mea? Și unde este lumea care mi-a pregătit-o Dumnezeu? Am găsit, din nou, apă, m-am dus înspre crengile care acopereau barca, Eram goală la trup, nu mai așteptam pe absolut nimeni, De pe mal, ovaționau pentru că învinsesem Urmau să arunce săgeata cu foc Și să se isprăvească; Tremuram, Și am Strigat Către maluri: Cândva credeam că dragostea este o pasăre între doi oameni... ”Aș fi vrut, un ceai fierbinte, ca să îmi încălzească, un pic, inima!” În apă, a căzut doar o pană foarte albă Cândva credeam că dragostea este o pasăre între doi oameni! Și nu știu de ce, acolo, în mijlocul morții, săgeata aceea... apoi zăpada, și focul ei alb, m-au acoperit.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate