Pun șalul pe umeri,
și calc în noroiul de iarbă și flori
gândurile mele stau spânzutate-n ferestre
dar numai uneori,
cerul e un pahar de stele
vărsat peste a mea sihastră poveste
în rest, stau închisă-ntr-o viață uitată!
pun șalul pe umeri
și mă pierd în noaptea amară
pe vatra căreia coc șoapte pentru tine
știind că nerostite se pregătesc să moară...
de aceea-mi încep ziua cu apusul
hrănind păsări opresc din dospit singurătatea
dar numai uneori,
pentru că aripa care-mi crește, firavă-i ca o petală
ce știu că se va rupe până-n zori...
și-ncep să-nțeleg de ce mirtul își scutură floarea,
de ce e o închisoare în orice destin
pledez vinovată!
nu pot să te iubesc mai puțin..
26.10.2018