agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1868 .



”Unde mergem noi, domnule?”
poezie [ ]
sonet de rătăciți

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [dedal66 ]

2020-06-23  |     | 



Mergem încet, spre Marele Hazard,
în liniștea de dincolo de lege,
pe unde zboară îngeri cu ciomege,
pe unde-n ape ruguri ne mai ard.

Ne ducem simplu, fără de-a alege
spre care căi din nou, în care gard,
ca bilele-ntr-un joc de biliard
împinși spre pribegiile pribege.

Când drum-nainte-i dis-de-dimineață
și-n mersul nostru-s țintele puhoi,
ne-amestecăm cu zorile de ceață,

ne pierdem pașii-n urmele de ploi,
de rătăciți, plecați din fortăreață,
ca și soldații marșului-napoi.


Plecăm… (sonetul despărțirii de Vulcan)

Plecăm de-aici, ne smulgem ca din vise,
spre dimineți de ceață și vâltoare,
pe unde-a fost și e îngrijorare,
iar zările se-nchid sau sunt închise.

Din hora noastră ca o-mbrățișare,
ce-a fost sortit să se întâmple-ni-se,
din univers de veselii comise,
ne ducem către marea distanțare.

Și locul nostru-n gol se va preface,
iar inimile, duse din Vulcan,
vor mai păstra și ele, ca-n găoace

un vid teribil, greu și suveran,
ce s-ar sfârși în alte zori, de pace,
când ne-om întoarce,-aceiași, peste-un an.


”Ia`și scrie”, La mulți ani!*

Trei ani ca niște șiruri infinite,
ca degetele strânse-n rugăciune,
trei ani în miez de roade mult mai bune,
decât au fost tulpinile pornite -

cu Prutul ca un brâu fără hodină
în strângerea de frați și surioare,
cu steagul nostru dincolo de soare,
purtat pe umeri strânși de ani-lumină.

Triumvirat de energii ferice,
sub semnul veseliei încântate
și-al plinului de creativitate,
în ochii lumii-au dat să ne ridice

ca niște aripi prinse îngerește
ori horă-n învârtiri de zeppeline,
de la Tomești la zările alpine,
ce-n vis de înălțime ne va crește.

La Copăceni, pe-a Bardului potecă,
la fel ne-au fost și cântecul și ia,
din Chișinău, ce dulce Bucuria
ne-a strâns în mijloc de Bibliotecă!

Veniți cândva, n-am mai aflat plecare
din Pădureniul raiului aproape
și încă lunecăm pe niște ape
din locul lui cu sălcii zâmbitoare.

Încoronați, cu dragoste firească
l-am plâns sub tei pe cel Nemuritor,
iar el ne-a plâns, cu infinitu-i dor
de-a ne vedea plângându-l fără mască.

Nici Țuțora în inimi nu ne tace -
pridvor de uriaș fără de toane
ne-a-nlocuit jeliri de ghinioane
cu versuirea blândelor noroace.

În casa lui de geniu ne așteaptă
de-acum Kogălniceanu, în curând
de auriu cuprinde-ne-om, pe când
urca-vom de prin cețuri înc-o treaptă.

Și-n versuri și povești, tot mai umani,
ne-om întâlni din nou și ne-om cânta
cel mai frumos de cum s-a fost cândva
un ”Ia`și scrie”, zilnic, ”La mulți ani!”

*25.07.2020, 3 ani de la ”nașterea” cenaclului ”Ia`și scrie”




.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!