Plouase bine aerul bun se lupta să ne pătrundă
până-n străfundul fiinţei nările se lăţeau
ca ale africanilor aspirându-l
flămânde
întru adulmecare.
Era linişte şi total nefiresc ne aflam în mijlocul
unei intersecţii. O insulă
înconjurată de imobile construite după moda anilor interbelici
extrem de aproape
de locul căderii întru joc a profesorului
Gavrilescu. Fântâna arteziană a pornit
ca la comandă iar zgomotul apei
căzând peste pietrele de ciment
ne-a adus aminte că trupul
nu mai are răbdare. Încet,
cu gesturi măsurate el a scos
din buzunarul ghiozdanului pacheţelul alb,
mototolit,
din care a extras cu precizie de chirurg trei
fire albe,
parfumate. Primul fum
cu arome dintre cele uitate parcă undeva în orăşelul vechi
de provincie
unde obişnuiam să mă opresc aproape zilnic
în uşa singurei gherete cu firma
Tutungerie
ca să adulmec aerul cu iz piperat şi să-mi aduc aminte
de bunul. Al doilea m-a făcut să tuşesc, pe al treilea nu l-am
mai încercat.
-Bă, cu tine mă fac dracu’ de râs. Şi a plecat.