în lumină îmbrăcată ea privea atât de adânc
devenea doar ochi
sprijinită de un spațiu subtil însămânța
anotimpuri codate de sângele ei
sub mască grădina își căuta centrul de greutate

ea privea din erupții grozave
din ghețuri
izvoarele din degete fertilizau un timp incolor
depărtările n-o puteau cuprinde
pășea vestală juruită prin temple de aer
însingurând visul materiei
suveica trecea prin urzeala cărnii pene de înger
dispăreau galaxii pe o geană târzie obosită să tot cheme
miracolul unei respirări duble
în semiton de novă

fără să știe în pleoapă dospește candid coca iubirii

pe tipsia grădinii
șarpele încă își caută inelele ispitei