Cad picături din nori chirciți
Tot adunând bălți austere,
Din ochi în lacrimi adumbriți
Rostogolind valuri himere.

Se-așează apă peste mal
Creând în veci eternitatea,
Ca-ntr-un război către liman
Ele își scriu posteritatea.

La suprafață nu-ndrăznesc
Să-și verse claru-i conținutul,
Îl țes în lespezi ce-mpânzesc
De la prezent, tot absolutul.

Afundă-n ele simțul sfânt,
Închis în grota suferinței,
Iar sufletul ca-ntr-un mormânt
Se zbate-n peștera credinței.

Tot întunericu-adunând
În juru-i, fără de lumină,
Cristal de lacrimă crescând
Tot mai adânc, în neputință.

Și pic cu pic așează-n timp,
Un micuț sâmbure în ceață,
Ce a-nflorit într-un răstimp,
Făcându-se din nou speranță.

Din întuneric, licărind,
Răsare blând în suferință,
Peștera neagră cucerind
Flacără pură de credință.

Se-nalță, bolta-mbrățișând,
Răzbește-n grota-ntunecată,
Lumina caldă propagând
Și dragostea cu ea o dată.