adu-ți aminte o preablândă femeie
de vremurile în care-mi spuneai că ești urâtă
pentru că femeile urâte simt în suflet o nefericire constantă
cum o mamă simte că-i moare pruncul în pântec
atunci inventam povești
nu că să uiți cine ești
dar ca să știi ce însemni

într-o zi eram regele pedro și tu-mi erai ines de castro
purtam războaie cu îndrumători de licență corupți
tradiționaliști de tot felul
oameni cu joburi stabile ori cu poziții înalte în societate
care spuneau că dragostea noastră e nefirească
imaginar cu mâinile mele nepricepute
smulgeam din piept inimile celor care ți-au făcut
rău în viață

în altă zi eram un cneaz bolnăvicios
iar tu plăpândă fevronie mă vindecai de fiecare dată
pe-atunci credeam cu tărie că dacă dumnezeu vrea
să vindece un om atunci trimite pe cineva să-l iubească
habotnicii ne alungau din oraș
spuneau că dragostea noastră e nefirească
asupra lor se abăteau plăgi cumplite
grindină viespi rețea fără acoperire
statuile proaspăt inaugurate începeau să plângă cu lacrimi de sânge
înfricoșați ne chemau înapoi
aveam grijă de toți cu evlavie
seara ne rugam să murim împreună
în aceeași zi la aceeași oră
dumnezeu ne asculta ruga
dimineața ne găseau în același pat ca-ntr-o criptă călduță

aș putea să-ți vorbesc ore în șir
despre fericirea de a fi lângă tine
pentru că altă formă de existență eu nu cunosc
decât să fiu al tău

cea mai iubita mea dintre pământeni
(știu că e desuet
și dulceag
dar nu visez la posteritate)
unii au stabilit cât cântărește un suflet
alții au numărat câte oase are un om
ba chiar unii au calculat câte gânduri
ne trec prin cap într-o zi
dar nu
eu nu sunt bărbatul care se-apucă de gesturi eroice
ori face descoperiri epocale
eu îți sunt comun și constant
ca scorul Apgar

într-o noapte se făcea c-am murit singur
și-am ajuns în locul în care dumnezeu triază
ăsta merge sus ăsta în iad
când mi-a venit rândul s-a uitat la mine chiorâș
a zis mda ăsta merge cu mine
atunci am vorbit doamne hai să negociem
trimite-mă pe mine în iad și la schimb
ia-o cu tine pe ea

din toate acestea n-a mai rămas
decât un gust de fiere în gură
cel mai cumplit lucru e să știi
că te naști pentru un om dar îl cunoști prea târziu
uneori mă mai gândesc la coapsele tale ca la buza
răsfrântă a unui copil răsfățat
în restul timpului te mai caut
îmi răsucesc inima-n piept
ca pe-o antenă tv cu care pe vremuri
încercam să prindem bulgarii