Desfă-ți petalele, floare albastră
Și strălucește tu în infinit,
Împrăștie-ți miracolul ce-ascunzi în glastră
Ca un secret bizar, nedefinit.

Răsfață-mi lumea cu puterea-ți vie
De a trăi și-atunci când te-ai uscat,
Ca dulce-a vieții tandră simfonie,
Învață-mă să-nvii ce am uitat.

Și când a ta culoare trecătoare
Păli-va iar de-atâta timp răpus,
Mai cânt-o dată ultima-ți suflare,
Poate va reaprinde ce-n mine-a apus.