Copilării

vă aştept pe acoperiş
lîngă cocoşul magic din lemn dulce
(care păzeşte casa de rele)
la o porţie de pîine prajită
unsă cu unt
linsă cu usturoi pe de-asupra
pentru a alunga strigoii din fereşti
şi din ţurţurii care atîrnă din streşini
şi intră-n pămînt


Sabia de foc,

se făcea că eram călare pe un bidiviu
crestat de şerpi veninoşi cu încrustaţii verzi,
am împărţit lumea în două,
deoparte erau poeţii şi cei care au moştenit darul cântecului de la un zeu îmbrăcat în straie de argint,
iar de cealaltă parte erau toţi cei care aveau curajul să ţină o sabie-n mână,
crunt ţintuit în şaua de foc am strigat:
ucideţi toţi fii minciunii
şi cântaţi marşul imperial al Unirii,
să nu stea piatră pe piatră până nu vom trasa graniţa cu sângele duşmanilor noştri, împrăştiaţile oasele pe câmp,
poeţii au îngenunchiat arătând cu mâinile spre cerul
care se desfăcea precum o scoică sidefie,
spre a dezvălui regina şerpilor în straie verzi strălucitoare
propovăduind istoria neamului,
alăutele şi-au mişcat singure corzile pentru a stârni vântul care mirosea a istorie, cântăreţii ne dezvăluiau tainele vieţii şi morţii pipăind pietrele străvechilor cetăţi
şlefuite de ape, războinicii mestecau încet, fără grabă tristeţea că vechii viteji erau acum doar copaci semeţi pe culmile munţilor,
regina şerpilor ţinea în mână sabia de foc a libertăţii.


Toamna

m-am trezit în visul unei frumoase petunii,
aşa e toamna,
visul în care se regăsesc florile de ochii boului.

Fluturi de gheaţă

zăpada - în bătaia soarelui
scâncet sub bocanci - aţâţător
pletele tale blonde îmi întorc visele pe dos
mestecenii ploii de primavară
mă aşteptă la capătul nopţii de iarnă
albi la faţă ca varul
în părul tău mă visează fluturii multicolori
mătrezesc tot mai des
surîs de deochi între buzele tale

Insula şerpilor

cum stăteai pe piatra aceea de pe malul mări
fată cu părul de aur
tripod înzăuat de umbre şi amurguri
îţi legănai picioarele-n tandreţuri
iar între sâni dans roşu soarele-n asfinţit
răsunai de mister şi briză de visuri
vas de lut ars trupul tău bătea toaca din sânii zglobii
te priveam şi ştiam că mi-ai fost prezisă de zodii
în apă doi şerpi împletindu-se-n dans nupţial
din care vis te-ai lustruit statuie ?
caligrafiată pe ape de şerpi
zeiţă a visului sacru
eşti cea care sapă în mine metafore
şi împrăştie în mine lumina vântului sacru
măscufund în sunetul sînilor tăi
ca ciutura-n fîntîna din deal
ce dans ancestral pe pereţii peşterii mele


Focul,

lacrimi de foc,
cad din tavan,
cad ucigaş,
peste nepoţi,
peste feciori,
peste fecioare,
cad potopind
totul în cale,
lacrimi de foc,
cad distrungând,
destine virgine,
începuturi imberbe,
furându-le feţele,
feciorelnice feţe,
ochii întrebărilor,
sfârâie-n strigăte,
sinistre,
strigăte de moarte,
cum să ucizi privirea aceea
imaculată,
urzind întrebări adânci
despre viaţă şi sens,
cum să calci cu moartea
pe inocenţă,
pe eternitate,
un ochi albastru a explodat
şi s-a prefacut în curcubeu,
scara aceea plină de cadavre,
trebuia să ducă spre viaţă,
ideile erau împrăştiate pe jos,
carbonizate,
poveştile nu aveau chip,
iubirile erau negre,
privirile după cel drag,
s-au pierdut în fum şi cenuşă,
drumul,
dragul,
ca un vulcan în calea uitării,
la capătul scării,
nu uita că te aştept.


Sabia de foc,

se făcea că eram călare pe un bidiviu
crestat de şerpi veninoşi cu încrustaţii verzi,
am împărţit lumea în două,
deoparte erau poeţii şi cei care au moştenit darul cântecului de la un zeu îmbrăcat în straie de argint,
iar de cealaltă parte erau toţi cei care aveau curajul să ţină o sabie-n mână,
crunt ţintuit în şaua de foc am strigat:
ucideţi toţi fii minciunii
şi cântaţi marşul imperial al Unirii,
să nu stea piatră pe piatră până nu vom trasa graniţa cu sângele duşmanilor noştri, împrăştiaţile oasele pe câmp,
poeţii au îngenunchiat arătând cu mâinile spre cerul
care se desfăcea precum o scoică sidefie,
spre a dezvălui regina şerpilor în straie verzi strălucitoare
propovăduind istoria neamului,
alăutele şi-au mişcat singure corzile pentru a stârni vântul care mirosea a istorie, cântăreţii ne dezvăluiau tainele vieţii şi morţii pipăind pietrele străvechilor cetăţi
şlefuite de ape, războinicii mestecau încet, fără grabă tristeţea că vechii viteji erau acum doar copaci semeţi pe culmile munţilor,
regina şerpilor ţinea în mână sabia de foc a libertăţii.


Visul va răsari din glie

născuţi în scutece de stele
poeţii ţării vin călări pe doine
suflând adânc în mii de trestioare
bătând ritmul istoriei pe sfinte scândurele
ei vin cântând durerea celor ce nu dorm decât visând Unire
unde sunteţi voi lideri ieşiţi din mulţime
să semnaţi doar visul nostru
ce bântuie tăt locul încă din nemurire
un vis plantat în glia ţării de zeii cei mai vechi
şi mai păgâni îi rog să mîie tăt popimea ţării
cari c-un bici eretic să ridice din pământ mulţimea
să băteţi toaca sfânt-a ţării visul nemuritor al reântregirii
în fiecare zi din zori pân' la vecernii
sculaţi degrabă orăşeni ieşiţi în stradă
că d'aia ţara a băgat în voi atâta şcoală
ieşiţi în stradă românaşi cu inima de aur
şi strigaţi în cor noi vrem Unire
Unirea ce curge-albastru
prin sângele celor născuţi din stele
vrem să înfloresc-a treia oară
acest popor ales călit în suferinţă şi nevoi...