în teatrul vremii sunt scenarii triste
cu sufletul în palmă actorii suspină
zadarnic așteaptă zile altruiste
fără pandemia cu nouă tulpină.

eu joc cu viață ultima mea carte
am un as pe mânecă versul în lumină
să nu îl dezbine cumplita moarte
am în adâncuri o genă de hermină.

lumea e proscrisă în sclavia morții
istoria întreagă e scrisă cu sânge
glorii efemere puse-n fața sorții
căci pe moarte nimeni n-o înfrânge.

când zeii la putere îi sunt prozeliți
somnul rațiunii naște nefericiți.