agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2021-02-18 | |
oamenii dorm somnul cel dulce de dinainte de zori
e o tăcere adâncă pe străzi şi pe lume la adăpost de-ntuneric februar ostenit îşi cerne pospaiul de fulgi rari şi mărunţi anonimi şi cuminţi gânduri sub tâmple bătrâne la radio un reportaj de la o stână de capre şi oi plin sezon de fătări reporter cioban pe fundal zbierete grave de mame răspunsuri acute de iezi şi de miei se vorbeşte de griji temporare de viitorul profit de îngrăşări tăieri vânzări la bucată la chil export în viu sau doar carne... o doamne într-un alt februarie de demult cu zăpadă cât gardu sub geamăt de viscol şi vânt m-am trezit la scârţâitul de uşă să-l văd pe tata scoţând de sub bondă un miel plăpând mititel cu picioarele moi şi-l pune lângă sobă - l-o fatat caciura de neleapcă şi n-are ţâţă deloc e mieluţă Anică încălzeşte tu nişte lapte aduc eu bibironul... - asta-i a mea i-am zis mamei - a ta măi dar ţine sticla mai sus... hei-hei ce mândru ce mândru... eram promovat n-aveam să mă mai duc de-acum cu bobocii... undeva maşina salubrităţii sparge liniştea cu trăncănit de descărcat pubele în pântecu-i larg... zâmbesc resemnat sunt la fel doar că fără de zgomot reciclez amintiri...
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate