”ah, ca un zeu, trec printre oameni
și aripile sub haină ascunse le țin”
(Nicolae Dabija, poezia ”Poetul”)


demult nu mi-am mai desfășurat aripile,
demult n-am mai zburat prin cald și domol
azi, însă, mă înalț, uimind tălpile
ce s-au desprins brusc de pe sol

oamenii mă privesc uluiți cum de pot
de lângă ei să mă avânt printre stele...
ah, dacă ar înțelege ei al meu clocot
ar auzi de îndată dorul inimii mele!

Am un botez atu – dragostea. Și ea, foșnind,
dospește în mine, și întruna tot crește...
iar zborul dintr-o dată din mine țâșnind
învăluie cerul și-l cucerește.