nu am mai scris demult ceva asemănător unui asteroid,
care e pregătit oricând să facă haos înlăuntrul meu
sau a unui tsunami ce-mi inundă profund conștiința
murdară de gânduri înfiorătoare si reci.

nu mi-am găsit inspirația,
dar am căutat-o peste tot:
în debara
apoi în camera mea,
după iar în debara
apoi în camera surorii mele,
în bucătărie,
la baie,
pe sub pat
și am ajuns din nou în debara.

am stat puțin, m-am uitat în jur
și nimic;
doar praf si încălțăminte aruncată într-un colț.
dezordinea din interiorul meu se reflectă într-un mod bizar
în toată casa.
e ciudat să trăiești în dezordine
dar în același mod e oarecum plăcut.

și nu știu cum dar de fiecare dată când fac ordine prin lucruri
ceva se schimbă preț de câteva ore în sufletul meu.

e liniște

până și propria conștiință încetează să-mi mai șoptească
amărăciune si calvar

mă lasă să fiu liber
detașat de mine însumi
de gândurile mele
și de orice alt lucru care m-ar face să-mi pun capăt zilelor împresărate
cu lacrimi și tristețe

toate merg bine
până când ceva se se dereglează
și îmi taie respirația

atunci totul se întoarce la normal
și mă trezesc din nou în debara
căutând ce pierdusem înainte
de toate astea.