toamna îmbrăcată în maroniu loden
stă cu chirie în sufletul meu
îmi umple capul cu povești din Eden
cu Eva cu Adam și cu Dumnezeu.

acolo voi ajunge și eu cândva
n-am să las șarpele să mă ispitească
liberă stăpână în castel de mucava
voi face și umbra să strălucească.

până atunci mai duc o cruciadă
cuvântul îmi e arma țintește precis
un loc pe o stea dintr-o pleiadă
să lumineze visul meu indecis.

mă îmbăt cu iluzii din aurit pocal
scriu în palma vieții un poem epocal.