Unii intră în viață bolnavi
Cu urme adânci de la izvoare
Pe suflete, pe chemarea nopților albe
Legați în lanțuri reconstituie
Aceeași durere trăită cândva
Urmele, toate simțurile răsturnate
Iubiri cerești și iadul singurătății
Povara umanității pe tâmpla unui nebun...
Am căutat prea mult prin peșteri
Lumina ochilor închiși
Ciudat, am început să văd neputința
Zidul ce desparte mereu
Pe cel ce se întoarce acasă
De așteptările, furci caudine ale celor ce nu-s.
Cât de mult am tăcut, am zburat,
Mi-am împlinit norma?