Ascunzând trei flori prea albe și zăpadă-n păr fiind
Fața ei de brad ascunsă și zăpada e la grind
Bradul, singur, nu pricepe, fulgii, la ferestre, cum
Cad împiedicați de nimeni de sub cerul de la drum.

Pe sub Pomul cu ghirlande, să-ți mai torn un pic de vin
Și acasă, când ne-întoarcem, să te curăț de-un suspin
Parcă omul de zăpadă, de-un ciulin s-a agățat
Dar a prins, mătăsi, salveze, darul fundei minunat.

Cine să-înțeleagă, astăzi, cum pe scări, mai trece ea
Cu tot părul ei de aur, speriată, de curgea
Pe pereții-închiși, albastre chipuri din fotografii
Se amestecă cu noaptea sau lumina din făclii.

Îți aprinzi o lumânare, scapătă și stai ca nud
Dacă poate e ninsoare - chiar și-n casă mă scufund
Rost ești, când de oameni, prins-ai, dor și urmă, să mai stai
Ca și cum ai fix de-a lumea, da-s petale lunii Mai.

Și tot ce-ți priește, astăzi, ți-s copiii din vecini
Gând, îți vin să îți colinde și, deasupră, numai crin
Stau, apoi, nu mă întoarce decât cel mai cald sărut
Și sub pături de-întuneric, sub mansardă, m-au văzut.

De-alergam în divergență, de la ceruri, grâne foc
Sau prea reci, scântei albite și-agățate, sub noroc
În cămări, doar pita caldă să mai știe câte ceasuri
Am privit dacă zăpada îmi părea Paris cu ștrasuri.

Ca fetița care vede, în vitrine, doar păpușa!
Intră Moș Crăciun, dar iute, mai tocmește, poate, ușa
De ce straiul e doar roșu și se-amestecă cu alb?
Parcuri verzi și turta dulce, de-a mirări, să-ți zic de dalb.

Eu mereu sunt stea de gheață, dar Crăciunu-acesta parcă
Mă înmoaie ca pe fulgul care cade pe o barcă
Ține-mă, azi, mai aproape, nu te duce în pustii
Sună oale de-a merinde, pentru bine, să-l mai ții.