Mic cal negru de neînlocuit,
Cine se mișcă în L lasă loc de surprize după colț.

Între lumea jocului și lumea care cere și fură,
știam amândoi ce alegem, cum împărțim,
cum să ne rotim în cercuri până amețim,
și pe cine lăsăm să câștige.

Sufletul tău lucea discret de la distanță,
(acum descrie ușor un semn al întrebării)
însă de-aproape nu putea rămâne indiferent.
Trimitea sclipiri polare, mult prea umane,
care atrag, resping, și dau avânt la timp.

O luai pe terenuri dificile cu salturi agile
Câștigai sau pierdeai, reveneai, povesteai.
Știai să pui în cuvinte un jazz de necaz.
Și mai ales aveai entuziasmul unui mânz
care a descoperit pentru prima dată ovăz.

Magnetul care trebuia să te țină ancorată
era inert de la frecuș, rătăcit printre nimicuri.
Iar acum ai făcut un salt total de pe tablă,
și m-ai lăsat sa ma bat singur, pe mine,
regele neputincios al pașilor mici.

Ți-am admirat cu incredulitate elanul
de pe alb pe negru, dincolo de lumină.
(Un salt fatal era să fac și eu pe la 13 ani.
Ca de obicei la mine, precauția a învins.
Dar cum ți-ar mai fi alterat jocul o astfel de rocadă!)

În final am pierdut partida. Princiar,
îți depun la căpătâi coroana cu arabescuri.
Piesele își dau jos tricourile, cu ceremonie.
Tristeți se vor închina ochilor tăi sclipitori.
Destinul a jucat ca un nebun împrăștiat.