Nu este muza mea ca altele care transpiră
Este doar a mea, deoarece pe mine mă inspiră
I se scriu totuși versuri din albastra zare
Cred că din cauză că e prea iubăreață, oare?

Ea este comoara de care niciodată nu vreau nu mă despart
Eram deja romantic așa că a devenit ca soarele și luna
Dar risc să intru în vreo gâlceavă, ieșind cu capul spart
De ea oricum nu mă despart, bună și frumoasă, numai una

Dar deloc, așa vreau, poate, nu fac din ea o sfântă
Poate nu credeți normal pentru ceea ce vă voi scrie
Fiind frumoasă, pețită, se-ntrec toți cum îi cuvântă
Poate dă facă din orice convorbire, adevărată sindrofie

Da, sindrofie de cuvinte, parcă beat mai mult decât oricând
Ei își preamăresc orice idee, orice au avut curând ei gând
Dar le zic: mai este și femeie, o uzez nu numai cu vers sfânt
Cred că am lăudato destul, ajunge! Sigur nu vreau s-o vând