agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 786 .



arta cusutului
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [batranutragator ]

2022-06-05  |     | 



aveam două părți, două capete, ca orice ață
acum sunt o funie cu un singur capăt.
sunt un întreg, dar unul care nu mai conține nimic.
dacă aș avea o motocicletă n-aș putea merge altfel
decît pe o singură roată, o singură roată
și o singură prăbușire.

întreg ca o cochilie în care auzi marea dar nu mai auzi
mica bătaie de inimă a scoicii. o gumă fără gust lipită
sub tăblia băncii în care ai stat atunci și ai simțit că se termină
lumea. odată cu bilețelul găsit de altcineva și citit
în fața întregii clase. o monedă cu o singură față, o linie care
nu reușește să unească două puncte.

sunt patru puncte cardinale și doar busola mea are numai unul.
dacă e frig, îngheț pînă la fierbere, dacă e cald lacrimile
mi se fac lentile de contact. degeaba, pentru că oricum nu te văd
și aerul tremură atît de tare cu mine încît îmi dă cu ro alert
de cutremur în vrancea. și nu știu unde ești, dar nu ești
în vrancea.

sunt atît de singur că, dacă mă văd din greșeală în oglindă
mă ascund sub masă. sunt atît de singur încît uit cum mă cheamă.
dacă mă uit la cer, toate stelele sunt atît de moarte și putrezite
încît lumina lor cade pe mine ca ceara de lumînare. oare
cum ar fi fost dacă, în loc să fim noi, am fi fost oameni?
să ne scoatem unul pe altul din groapă.

dar am fost sculptori. și nu ca michelangelo, care îndepărta piatra
nefolositoare, ci ăia care puneau tencuială peste locul gol
din noi. unii ca manole, dar singuri, fără ană, fără zorile se varsă.
suntem ca niște peșteri care nu devin niciodată tunel,
peșteri în care am pictat doar ceea ce ne-am imaginat.
pentru că nimic nu s-a întîmplat.

uite, am fost ca o ață. acum o trec printr-un ac și îmi cos pleoapele.
să nu uit, să nu mai văd niciodată, frumusețea.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!