Iubita mea, pământul iarăşi se răstoarnă
Şi-o poartă largă se deschide către cer
Războaie nesfârşite parcă ne condamnă
Să îngropăm iubirile sub cruci de fier

Iubito, vin din nou imperii blestemate,
Ne potopesc barbari demenţi de peste mări,
Un cal troian ne-aşteaptă iarăşi în cetate
Şi trenuri emigrante către nicăieri

Prezent nu mai există, parcă nici popoare,
Viitorimea-n amintire o prevăd,
Privim trecutul prin oglinzi retrovizoare
Ducându-se dintr-un prăpăd spre alt prăpăd

Dar nu ştiu cum iubirea noastră-i absolută
Când o planetă s-a surpat de-atâta ură
Şi toţi recruţii lumii parcă ne salută
Mărşăluind spre moarte, pe o scurtătură.