noi ne-am mai întâlnit într-un fonem
când învățam să devenim o odisee
când răsuceam speranțe pe un ghem
și lumina ne zâmbea timid în cornee.

de atunci rătăcim prin necuprins
căutând minuni cu înverșunare
cu sufletul din Demiurg desprins
cu rime și metafore în buzunare.

vântul ne-a schimbat după capricii
și am uitat că literele lăcrimează
fortuite să îndure negre auspicii
nimeni nu mai știe ce urmează.

în memorie am adunat regrete
și doruri de zbor printre egrete.