fumând
din pipa poveștilor...
depărtatele naufragii
par
piese pe o tabla de șah;
adieri se strecoară printre
solzi de lumină-
până când,
o șoaptă
va scurma scoarța tăcerii.

pe terasă sunt
destule scaune;
e loc pentru toți să ne-ndulcim
amarul;
amorțită-i simțirea
la lumina lunii-
până când,
un biet țânțar
ne va aminti că suntem
vii.

alei
bântuite de sindromul
singurătății...
pricolicii,
ascunși printre tufele de trandafir,
savurează momentele vesele din
cascadorii râsului-
până când,
redeșteptați de chemarea clopotului
vom deveni
mai buni.

războiul e perceput ca
un principiu de ordine;
cum binele
e nuanțat de interese și afaceri,
lanțurile fricii
sunt principalele arme
împotriva populației.
până când,
burta moale a crocodilului
va exploda.

popas într-un golf
de lumină și pace.
răstignite în apă-s
adăposturile.
din palma fetiței, lebedele
ciugulesc neprihănirea-
până când,
un cântec de nai
va-ntâmpina apusul.

portaluri deschise-n
inima desișurilor....
spasmele fulgerului
amuțesc puii de mierlă;
pe toate țărmurile,
fum de grenadă-
până când,
un freamăt de împăcare
va limpezi sufletele.

cercuri concentrice
îngrădite de garduri electrice
străpung orizontul;
din centru,
privim pașii grandioși
ai păunului albastru-
până când,
o scânteie din soare
va-ntrerupe curentul,
și-n felul acesta,
vom putea reclădi în libertate
o viață frumoasă.

prin parcuri,
plopul tremurător își
scutură ninsorile;
copiii voioși
călătoresc pe traiectorii de vis.
chiar dacă pentru unii,
vara asta liniștită-i o stagnare,
ducă-se-pe-pustiu
vorbele răutăcioase,
vorbele goale!