Întotdeauna mai există
o părere, o umbră, o îndoială.
Vara asta ce se întinde pe rănile șarpelui.
Nălucă aburind oglinzi -
palate ale neadormiților regi
răsunând în închipuiri și peregrinări
de aripă, frică și condei.
Vom mai trăi, vom respira încă o toamnă.
Pasărea va mai bate cu
ciocul în gonguri de mătase.
Dar, cândva, voi trece singur
din această iubire albă,
cu linii zvelte și capitole nescrise,
într-o improbabilă iarnă,
cu ninsori consemnate la cer.

Tu, un răstimp, rămâi.
Vei fi
ecoul meu.

31.07.2022