Restul e lovire în rana deschisă.
Sărutul sincer care uită.
Lacrima care arde și întunecă
Umplând privirea cu adâncuri.
O altă latură a aripii întinsă
Ca o frunză în cădere
Spre a zbura dincolo de cădere
Devenind nimicul prin care
Își adaugă neființa din ființă.

Arcul tensionat al soarelui
Care aruncă raze din carnea luminii
Spre a-și detensiona flăcările
Care îi alcătuiesc ființa.

Întuneric cuprins de neguri
Ale căror adâncuri sunt nesfârșite
Până la marginea luminii.

Crestele norilor defuncți care
Au purtat culorile reflectate de străluciri
Fără să le fi cunoscut vreodată.

Zborul care plutește liber
Precum un val de pești lipsit de umbră
Prin adâncul fluturilor care se zbat
Căutând să rămână în crisalidă.

După care restul devine altceva.