Ginind obtuz prin rariţe confuze,
Adăst pe prundul dintre eu şi tu
Şi râd în draci cu sângele pe buze,
Iar cerul hohoteşte-n mii de nu.

Ard mirt, tămâie, camfor, şi santal,
Beau vin, rachiu, te-njur, am mii de scuze
Că grota tâmplei pute, nu-i altar.

Ca-n patul lui Procust pe spate-ntins,
Mă ţin cu mâinile de burtă, mor de râs

Bunghindu-te gorgonă printre muze.