atâția ani făcuți din dorințe incontrolabile.

luna pustie pe care am admirat-o de la fereastra fumurie.

liniștea e cel mai apropiat aliat.

văd soarele înghițind pământul

ca un monstru din basme.

dar toate astea sunt un balast pentru a spune că :

sângele și respirația surogatelor sunt întâmplătoare.

acum o țigară pe jumătate stinsă într-un pahar de whisky.

am nevoie de contrabalans.

de o luptă pe care să o duc încontinuu.

un zbor de pasăre neagră stârnind praful.

un vis în care să levitez.

1 mm deasupra durerii.

cu călcâile crăpate cu mâinile îndoite înspre trup

ca un suferind al bolii de neuron motor.

frica se învârte continuu.

un motor cu lame argintate care

sparg aerul în mii de frici mai mici.

intră sub orice piele.

sub orice haină pe care o punem pe noi

să nu ni se vadă viciile.

ridurile. malformațiile. sânii căzuți.

cârpe negre care să ne astupe rictusurile.

o femeie a murit pentru că și-a dat jos cârpa.

era tânără și frumoasă. zâmbea.

poliția moralei a spus: nu am avut arme cu care să o ucidem.

nici bâte, bastoane, aparate cu electroșocuri.

doar picioare încălțate cu bocanci grei.

dube cu ferestre mici și gratii.

și țipete. multe țipete.

atâția ani de când AI a biruit.

ne-am trezit cu inimile pline de silicon.

singurul material care rezistă la rupere.

la fricțiune și groază continuă.

mi-am pus un turban negru peste păr

și m-am privit în oglindă.

am ochii albaștri, mari. buzele roșii.

pomeți înalți conturați.

pe ecran mă văd însă palidă, ștearsă.

peste tot s-a dat cu un var alb.

am învățat să ne controlăm dorințele.

pe chip ni se mai vede doar sclipiciul de la var.

anii se scurg.

toate astea sunt totuși un balast pentru a spune

că viața azi este:

controlată, perfidă, nemuritoare.

ștergătoarele dau la o parte permanent

praful de pe parbrizul unei mașini negre electrice.

poliția moralei spune în continuare.

nu o să vă ucidem.

liniștea a săpat demult gropi adânci în noi.

1 mm deasupra durerii. 1 mg de morfină.

totul adoarme. visele cresc. e mult praf în ele.

din nou o țigară pe jumătate stinsă

într-un pahar de whisky.

mult fum. alcool. amintiri fericite.

copiii ni se agață de fuste.

nu ne putem ne opri.

îi târâim prin praf kilometri.

suntem ca niște cai sălbatici înfometați,

cu coastele la vedere.

alergăm până la epuizare.

eu m-am oprit și mi-am luat copilul în brațe.

l-am mângâiat pe buclele aurii.

i-am șters lacrimile.

ne-am lipit obrajii unul de altul.

am simțit cum îi bate inimioara.

l-am curățat de praf și l-am pus

într-un pătuț cald să adoarmă.

am adormit și eu.

de atunci n-a mai auzit nimeni nimic despre noi.