Stinge lumina!
Trage cu degetul peste retină!
Îndepărtează din vederi strălucirea!
Uită! Lasă! Iartă! Dormi!

Mâine e tot ceea ce contează!
Până atunci, însă, mai mori încă o dată,
Și încă o dată, și încă o dată…

Cu cât mori mai mult,
Mâine vei fi la fel de viu,
Mai viu decât erai înainte!

Cine mai pornește mașina cu cheia,
Apăsând butonul sau cu telecomanda?

Este îndeajuns să ajungi cu privirea…

E ca și cum ai pune degetul în rană.
Și a mușca, și a gusta, și a mânca.
A te convinge că întunericul
Îl poți îndepărta doar când
Te îndoiești de lumină.

De aceea lumina arde numai sub bolți!
Pentru că prin cenușa ei întunericul se înrădăcinează
Din inima noastră în nesfârșitul din noi.

Așa că, stinge-o! Și taci, și ascultă
Cum șobolanii rod drevele nopții
Visând pâine, libertate și ploi.